Regulamentul general de licitație
Termeni și condiții de utilizare a site-ului vanzari.idevo.ro
Secțiunea I. Termeni și condiții vanzari.idevo.ro
IDEVO este o platformă de licitații online destinată în principal vânzării activelor. Platforma este administrată de societatea IDEVO ……………….. S.R.L., cu sediul în București, Str. Virgil Madgearu nr. 5, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J…/…./…….., CUI …………………
Termenii și condițiile de utilizare a platformei online vanzari.idevo.ro constituie acordul legal dintre dumneavoastră, ca Utilizator, pe de o parte, și IDEVO, pe de altă parte, materializând drepturile și obligațiile părților derivând din utilizarea de către dvs. a acestei platforme. Împreună cu Regulamentele generale și speciale de licitație și raportat la Anunțurile de vânzare pe platformă, acestea reglementează relațiile juridice între dumneavoastră, ca utilizator, platforma vanzari.idevo.ro și Vânzătorii activelor.
Utilizatorul consimte la aceste reguli atât la momentul creării unui cont pe platformă, cât și la fiecare nouă utilizare a platformei. Vă rugăm să citiți cu atenție acești Termenii și Condițiile de utilizare a platformei înainte de utilizarea în orice mod a site-ului.
Articolul I. 1. Definiții
- I.1.1. Administratorul site-ului / Furnizorul de servicii digitale – IDEVO S.R.L., cu datele de identificare din preambul, este entitatea care administrează, asigură întreținerea, securitatea informațiilor și buna funcționare a website-ului vanzari.idevo.ro. Vânzătorii sunt organizatorii licitațiilor desfășurate prin intermediul platformei IDEVO.
- I.1.2. Afiliatul – este definit ca fiind orice altă persoană fizică sau juridică ce, direct sau indirect, controlează sau este controlată de către un utilizator.
- I.1.3. Anunț de vânzare / Anunț de vânzare pe platformă – materializarea promisiunii unilaterale de vânzare asumată de către Vânzător cu privire la organizarea licitației online pe platforma vanzari.idevo.ro pentru vânzarea unui bun către Câștigătorul confirmat al licitației.
- I.1.4. Bunul/ bunurile/activele – reprezintă bunul/bunurile aflate în portofoliul platformei, pentru care Vânzătorii au organizat licitații.
- I.1.5. Câștigătorul licitației – ofertantul care a oferit cel mai mare preț în timpul unei licitații sub condiția atingerii prețului de rezervă.
- I.1.6. Câștigătorul confirmat al licitației – ofertantul care a câștigat licitația și care a îndeplinit condițiile specifice ulterioare încheierii licitației.
- I.1.7. Cea mai mare ofertă plasată – reprezintă oferta realizată de un Utilizator în cadrul unei licitații, irevocabilă și angajantă.
- I.1.8. Comisionul platformei / Costul licitației – suma pe care Câștigătorul confirmat al licitației o va plăti platformei drept cost al utilizării serviciilor.
- I.1.9. Cont – secțiunea din Site accesată pe baza adresei de e-mail și parolei stabilite de utilizator.
- I.1.10. Datele personale – detaliile furnizate de Utilizatori.
- I.1.11. Depozitul – suma/sumele de bani virate în contul platformei. Depozitul poate fi constituit prin ordin de plată cu încărcarea/transmiterea dovezii de plată. Licitarea este posibilă doar după validarea plății.
- I.1.12. Garanție de participare – în cazul unor bunuri marcate, este necesară depunerea unei sume în contul Vânzătorului pentru a putea participa.
- I.1.13. Istoricul licitanților – toate ofertele și datele relevante înregistrate de serverul platformei.
- I.1.14. Licitație – procesul de ofertare și supraofertare organizat de un Vânzător pe Platformă.
- I.1.15. Ofertă – fiecare sumă oferită într-o Licitație de către Utilizator, irevocabilă și angajantă.
- I.1.16. Ofertant/ licitant – Utilizatorul înregistrat care licitează.
- I.1.17. Pas de licitație – suma cu care se poate supraoferta.
- I.1.18. Prețul de pornire – prețul aferent unui bun, afișat la începerea licitației.
- I.1.19. Prețul de rezervă – prețul minim de vânzare indicat de către Vânzător, sub care bunul nu poate fi vândut.
- I.1.20. Regulamentul de licitație – alcătuit din Regulamentul general și Regulamentul special.
- I.1.23. Site-ul / platforma – vanzari.idevo.ro este o platformă de licitații electronice.
- I.1.24. Timpul de închidere al licitației – momentul până la care este posibilă licitarea. Dacă o ofertă este plasată în ultimele 3 minute, cronometrul se resetează acordând 3 minute noi.
- I.1.25. Utilizatorul – se referă la persoană fizică sau juridică înregistrată corect și legal pe platformă.
- I.1.26. Vânzătorul – organizatorul licitației realizate prin intermediul platformei.
- I.1.27. Vizitator – orice persoană care utilizează această platformă fără a-și crea un cont.
Articolul I. 2. Acceptul dumneavoastră
I.2.1. Crearea unui cont în cadrul site-ului vanzari.idevo.ro și utilizarea serviciilor implică acceptarea în integralitate și necondiționată a tuturor termenilor.
I.2.5. Modificarea prezenților Termeni și Condiții are loc prin simpla afișare pe site a variantei actualizate.
Articolul I. 3. Înregistrare
I.3.1. Crearea unui cont înseamnă înscrierea datelor reale și corecte a numelui, prenumelui, datelor firmei (după caz).
I.3.4. Termenul limită pentru plasarea unei oferte este până la împlinirea Timpul de închidere a licitației. Recomandăm parcurgerea procesului cel târziu cu 24 ore anterior expirării timpului.
I.3.8. Utilizatorul este responsabil și se va asigura că toate informațiile introduse sunt corecte. Administratorul site-ului își rezervă dreptul de a anula conturile care conțin date incorecte.
I.3.11. Administratorul site-ului își rezervă dreptul de a refuza prestarea serviciilor sale în cazul încălcării regulilor.
Articolul I. 4. Interacțiunea cu site-ul
I.4.1. Utilizatorul poate plasa o ofertă prin intermediul Contului său. Fiecare ofertă este necondiționată și irevocabilă.
I.4.2. Ora serverului este disponibilă pe platformă și este singura la care se raportează operațiunile. Istoricul licitanților prevalează față de orice alte mijloace de probă.
I.4.6. Este interzisă licitarea fără intenția de a adjudeca bunul și a plăti prețul oferit.
Articolul I. 5. Diverse
I.5.1. Prezentul acord se supune prevederilor legii române. Competența de soluționare aparține instanțelor din circumscripția sediului IDEVO.
I.5.2. Utilizatorii profesioniști pot formula o reclamație la adresa de e-mail office@idevo.ro / bucuresti@idevo.ro.
I.5.5. Site-ul web și Contul sunt oferite „ca atare”. IDEVO va rezolva orice defecțiuni cât mai curând posibil.
Articolul I. 6. Dreptul de retragere si politica de retur
I.6.2. Vânzările de active prin platforma IDEVO se fac pe principiul „acolo unde este, așa cum este”. Toate bunurile sunt utilizate, prin urmare utilizatorii își asumă implicit viciile datorate uzurii.
I.6.3. Conform legislației în vigoare, vânzările perfectate în urma unei licitații nu sunt supuse dreptului de retragere și nu se acceptă retururi.
Secțiunea a II-a. Regulament general de licitație
Articolul II. 1. Desfășurarea licitației
II.1.1. Vânzătorul va furniza Administratorului site-ului informații și documente. Vânzătorul este singurul responsabil pentru acuratețea descrierii.
II.1.2. Vă recomandăm să inspectați bunurile înainte de a depune o ofertă. Bunurile sunt vândute conform principiului „așa cum este, acolo unde este”.
II.1.3. Este interzisă licitarea fără a deține autorizațiile sau licențele speciale specificate pentru achiziția bunului.
II.1.7. Câștigarea licitației nu este posibilă dacă oferta este sub prețul de rezervă, cu excepția cazurilor în care se va menționa că Vânzătorul acceptă expres acest lucru.
Articolul II. 2. Câștigătorul confirmat al licitației
II.2.2. Câștigătorul licitației va avea la dispoziție 48 de ore (excluzând zilele nelucrătoare) pentru a trimite dovada achitării costului licitației, avansului de preț și documentele de transfer.
II.2.4. Neachitarea sumelor în termen de 48 de ore atrage după sine descalificarea ofertantului și pierderea oricăror sume achitate (depozit, garanție).
II.2.9. Se socotește a fi tentativă de fraudă: câștigarea licitației și neplata prețului, licitarea coordonată, modificarea datelor.
Articolul II. 3. Descalificarea și alegerea următoarei oferte
II.3.1. Dacă Câștigătorul nu își îndeplinește obligațiile în 48 de ore, Platforma poate transmite o propunere de asumare a calității de Câștigător următorului ofertant care a atins prețul de rezervă.
Art. II. 4 Plata prețului și transferul proprietății
II.4.1. Ofertantul câștigător va avea următoarele termene pentru plata (dacă nu se stipulează altfel):
- Sub 10.000 Euro: 48 de ore.
- 10.001 – 100.000 Euro: 5 zile calendaristice.
- 100.001 – 1.000.000 Euro: 30 zile calendaristice.
- Peste 1.000.000 Euro: 60 zile calendaristice.
II.4.6. Câștigătorul confirmat va prelua bunul în cel mult 3 zile de la transferul proprietății. Riscul piirii bunului se transferă de la data transferului dreptului de proprietate.
Articolul II. 5. Documente necesare transferului dreptului de proprietate
II.5.3. Pentru dovada reprezentării (persoane juridice) este necesar un certificat constatator eliberat de Registrul Comerțului în ultimele 30 de zile sau procură specială / hotărâre AGA, după caz.
Articolul II. 6. Refuzul preluării bunului de către Câștigător
II.6.1. Câștigătorul care refuză preluarea bunului pentru neconformitate va trimite un e-mail la office@idevo.ro până la termenul de predare-primire.
II.6.4. Dacă sesizarea este validă, Vânzătorul este obligat să restituie toate sumele de bani achitate.
Articolul II. 7. Formarea raporturilor juridice
II.7.3. Prin dobândirea calității de Câștigător confirmat al licitației, între acesta și Vânzător se încheie automat o promisiune bilaterală de vânzare.
Articolul II. 8. Prevederi finale
II.8.1. Prezentul Regulament, împreună cu Termenii și Condițiile vanzari.idevo.ro, constituie cadrul general obligatoriu aplicabil tuturor participanților.
II.8.6. Toate comunicările se fac în scris, prin intermediul platformei sau prin e-mail la office@idevo.ro / bucuresti@idevo.ro.
Echipa IDEVO
Septembrie, 2026